Vă surprinde Islanda-Olanda 2-0? Cum au ajuns cei pe care-i numeam „pescari” să ne depășească. Islanda vs România: cine sunt ei, cine suntem noi | ANALIZĂ‚

Vă surprinde Islanda-Olanda 2-0? Cum au ajuns cei pe care-i numeam
  • Publicat:
  • Actualizat:

Islanda este marea surpriză a acestor preliminarii, conducând grupa D, după ce a câștigat primele trei meciuri, fără să primească gol. Ultima victorie, 2-0 cu Olanda, este cel mai important rezultat din istoria naționalei insulare și depășește acel 1-0 chinuit, cu un gol din ofsaid, obținut de România în fața Olandei în 2007. ProSport a analizat motivele care au dus echipa lui Lars Lagerback pe primul loc al grupei, cu șanse mari de calificare la primul turneu final din istorie

  • După victoria de luni seară cu Olanda, scor 2-0, Islanda a reușit să câștige pentru prima dată în istorie trei meciuri consecutive fără să primească gol
  • Generația actuală a Islandei este bazată pe cea care a scris istorie în 2011, calificându-se în premieră la Europeanul Under 21
  • Într-o comparație cu naționala României, valoarea echipei islandeze este cu 40 de milioane de euro mai mică. Însă Sigurdsson sau Sigthorsson au performanțe mai bune decât tricolorii
  • Islanda a intrat în istorie în aprilie 1996, când Eidur Gudjohnsen a evoluat alături de tatăl său, Arnor, în echipa islandeză, fiind pentru prima dată când un cuplu „tată-fiu” a evoluat în același timp pentru o națională

În octombrie 2011, când Lars Lagerback a preluat naționala de fotbal a Islandei, nordicii ocupau locul 104 în clasamentul FIFA, chiar în spatele Liechtensteinului. De fapt, de Liechtenstein se leagă cea mai rușinoasă înfrângere a Islandei (0-3 în deplasare în 2007), o echipă altfel obișnuită să piardă meciuri pe bandă rulantă.

Declinul fotbalului islandez a continuat progresiv, până în aprilie 2012, când țara nordică se afla pe poziția a 134-a în ierarhia – mai mult sau mai puțin subiectivă – a forului internațional. Însă Lagerback știa că planul său nu poate da greș. „Când am ales să vin să pregătesc naționala Islandei, știam că generația din 2011, care a ajuns la turneul final Euro Under 21 poate crește. Ei n-au trecut atunci de grupe, dar au fost la un pas să ajungă în semifinale. Mi-am dat seama că fotbalul islandez are potențial imens”, rememorează Lagerback, 66 de ani, modul în care a ales să pregătească o selecționată care părea în derivă. Pentru că Islanda venea după două campanii de calificare dezastruoase: un loc 5 în preliminariile CM 2010, cu doar cinci puncte într-o grupă cu Olanda, Norvegia, Scoția și Macedonia și un alt loc 5 în preliminariile Euro 2008, cu doar opt puncte într-o grupă cu Spania, Suedia, Irlanda de Nord, Danemarca și Liechtenstein.


„Decarul” Islandei, Gylfi Sigurdsson, este cel mai în formă, dar și cel mai valoros jucător al naționalei nordice

Echipă bazată pe generația 2011

În mandatul lui Lagerback, lucrurile s-au schimbat radical. În prima campanie de calificare, cea pentru CM 2014, islandezii s-au descurcat remarcabil, reușind calificarea în barajul cu Croația, unde lipsa de experiență i-a făcut să piardă cu 2-0 la general, după un 0-0 muncit la Reykjavik. E drept, grupa nu a fost foarte dificilă, însă Elveția, Slovenia, Norvegia, Albania și Cipru nu au fost adversari cu mult mai slabi decât ceea ce întâlniseră nordicii în precedentele două campanii de calificare. Iar acum, Islanda a învins pentru prima dată în istorie Olanda, după o noapte rece, dar spectaculoasă, în cea mai nordică reședință de stat din Europa.


INFO

Poate cea mai rușinoasă eliminare a unei echipe românești din cupele europene a avut loc în 1997, când Knattspyrnufelag (KR) Reykjavik a eliminat-o pe Dinamo în primul tur al Cupei UEFA, după 2-0 în Islanda (goluri Dadason și Danielsson) și 2-1 la București (dublă Dadason)


Care este, însă, cheia succesului naționalei islandeze din ultimii trei ani, în care a urcat aproape 100 de locuri în clasamentul FIFA și devine una dintre candidatele serioase la calificarea în premieră la Euro? Paradoxal, exact noua generație propusă de fotbalul islandez în 2011, care a reprezentat țara nordică la Europeanul Under 21. Atunci, Gylfi Sigurdsson, Kolbeinn Sigthorsson, Aron Gunnarsson sau Alfred Finnbogasson anunțau deja că Islanda va avea o generație senzațională. Iar trei ani mai târziu, promisiunea s-a împlinit. Cu trei victorii în trei meciuri în grupa A preliminară pentru Euro 2016 și fără gol primit, Islanda se anunță a fi una dintre echipele care pot face o figură frumoasă în Franța.


Cu o capacitate de 9,800 de locuri, Laugardalsvöllur este stadionul național al Islandei, localizat în capitala Reykjavik

S-a investit masiv în „baloane”

Ascensiunea islandeză se datorează și investițiilor serioase în infrastructură. Evident, din cauza temperaturilor reduse, care abia depășesc 20 de grade în zilele „toride” de vară, multe dintre echipele din Islanda nu pot să se antreneze la sută la sută din potențial. Astfel că forul de la Reykjavik a decis să construiască o serie de arene acoperite – așa-numitele „baloane” în România – în care jucătorii se pot antrena fără probleme, indiferent de condițiile meteorologice. „Mulțumită acestor terenuri, Islanda începe să producă tineri din ce în ce mai talentați și mai tehnici, iar acest lucru va fi extrem de important în creșterea unor jucători de clasă în următoarele decenii”, scrie, optimist, jurnalistul islandez Alexander Freyr Einarsson, pentru site-ul InBedWithMaradona.com.

9.800 de locuri are stadionul din Rejkyavik pe scaune, în timp ce Arena Națională are 55.000 de locuri, adică de 5,61 ori mai mult

Totuși, popularitatea fotbalului în Islanda nu e la fel de mare atunci când vine vorba de echipele de club, media de spectatori în Úrvalsdeild karla, prima ligă islandeză, este de doar 1,057 spectatori pe meci. Iar acest lucru se vede în deciziile tinerilor jucători islandezi, care pleacă la prima ofertă pe care o primesc. De obicei, destinațiile preferate de aceștia sunt Olanda, Belgia, Norvegia sau Suedia, însă în actuala echipă națională sunt și doi jucători care evoluează în prima ligă rusă, unul în Primera Division sau doi în Serie A. Însă interesul pentru fotbal crește odată cu performanțele, iar la meciul cu Olanda stadionul din Reykjavik, cu capacitate de 9.800 de fani, s-a umplut, aducând la stadion 3% din populația islandeză.


7,2% din populația Islandei joacă fotbal, în ciuda condițiilor meteorologice deloc propice sportului

Trecutul e al României, viitorul pare al Islandei

O comparație cu naționala României pare, astfel, redundantă, luând în considerare suprafața, clima, dar și populația celor două țări. Însă investițiile făcute în Islanda încep să aducă țara nordică în prim-plan, în timp ce tricolorii se află într-un regres vizibil. Potrivit informațiilor oferite de FRF în anul 2012, România avea 110.000 fotbaliști legitimați la toate categoriile de vârstă, adică 0,6% din populație. În schimb, Islanda are 22.100 de fotbaliști legitimați, cu 7,2% din populație activă din punct de vedere fotbalistic, o cifră incredibilă, care poate să justifice direcțiile spre care se îndreaptă cele două țări.

372 miliarde de dolari este PIB-ul României, în timp ce cel al Islandei este de doar 12,9 miliarde de dolari

Cum arată, însă, loturile celor două echipe, puse față în față? Cel puțin din punct de vedere valoric, România este peste Islanda, potrivit cotelor transfermarkt.co.uk. Valoarea lotului convocat de Victor Pițurcă pentru meciurile cu Ungaria și Finlanda a ajuns la 78,3 milioane de euro, în timp ce Islanda are o cotă de piață doar de 38,25 milioane euro. Însă luați post pe post, islandezii par mai în formă în acest moment, având în vedere că au jucători care evoluează constant pentru echipe de club precum Swansea, Ajax, Alkmaar sau Sociedad. ProSport a analizat  cele două echipe și rezultatul este că Lagerback  a reușit să imprime un stil unitar echipei nordice. De aici vin și rezultatele mai bune în aceste preliminarii.


Halldorsson, portarul Islandei, a debutat la națională în 2011, jucând și cu Eidur Gudjohnssen, cel mai cunoscut fotbalist islandez din istorie

Hannes Thor Halldorsson (Sandnes Ulf, 0,16 mil. euro) – Ciprian Tătărușanu (Fiorentina, 4,1 mil.euro)
Portarul islandez de 30 de ani pare în ușor dezavantaj. Deși e titular incontestabil la echipa norvegiană, nivelul nu e ridicat, iar Sandes va retrograda în acest sezon. Halldorsson a primit 48 de goluri în 29 de meciuri, o medie de 1,65 goluri primite pe meci. În schimb, Tătărușanu e rezervă la Fiorentina și evoluează doar în Europa League, acolo unde nu a primit gol în cele două partide jucate.

Theodor Bjarnason (Randers FC, 0,83 mil. euro) – Vlad Chiricheș (Tottenham, 12,2 mil. euro)
Din punct de vedere valoric, Chiricheș ar trebui să fie, cel puțin teoretic, peste Bjarnason. Iar valoric, românul are o cotă cu aproape 10,5 milioane de euro mai mult decât jucătorul care evoluează la Randers FC, în campionatul Danemarcei. Însă ca și formă actuală, Chiricheș este mult sub ceea ce a arătat atât la Steaua, cât și la debutul la Tottenham.

Kari Arnason (Rotherham FC, 0,83 mil. euro) – Dragoș Grigore (Toulouse, 2,78 mil. euro)
Grigore e titular de drept la Toulouse, unde a jucat toate cele nouă meciuri disputate de echipa franceză în Ligue 1. Și Arnason e integralist la echipa de pe locul 17 din liga secundă engleză, unde a marcat un gol în 12 partide. Avantaj clar Grigore în acest moment, atât din punct de vedere al cotei de piață, cât și al valorii. Totuși, Arnason joacă într-o națională care n-a primit gol în primele 3 meciuri din preliminarii.

Ragnar Sigurdsson (FC Krasnodar, 2,22 mil. euro) – Florin Gardoș (Southampton, 6,67 mil. euro)
Transferat la începutul lui 2014 de la FC Copenhaga la FC Krasnodar pentru 5 milioane de euro, Sigurdsson s-a impus la echipa rusă, unde a strâns deja 17 apariții în acest sezon, totalizând 1479 de minute jucate. Cota lui a crescut la 2,22 milioane de euro pe site-ul transfermarkt.de, fix o treime din cea a lui Florin Gardoș. Transferul la Southampton l-a adus în prim-plan pe românul de 25 de ani, însă Gardoș nu a prins decât 137 de minute în trei meciuri pentru „sfinți”, Koeman preferând cuplul Alderweireld – Fonte.

2 victorii are România împotriva Islandei în două meciuri jucate: ambele cu 4-0, în campania de calificare pentru Mondialul din 1998. La Rejkyavik au marcat Dorinel Munteanu, Hagi, Gică Popescu și Dan Petrescu, în timp ce la București, pe Ghencea, au marcat Hagi (2), Petrescu și Gâlcă

Ari Freyr Skulason (OB Odense, 0,78 mil. euro) – Răzvan Raț (PAOK Salonic, 1,67 mil. euro)
Chiar și la 33 de ani, românul care va ajunge în meciul cu Finlanda la selecția cu numărul 100 are o cotă aproape dublă față de Ari Freyr Skulason. Titular incontestabil la PAOK, cu un început de sezon excelent, Raț este, teoretic, peste islandezul care a prins 900 de minute în acest sezon la Odense, locul 10 în Danemarca din 12 echipe.

Birkir Bjarnason (Pescara, 0,89 mil. euro) – Alexandru Maxim (VfB Stuttgart, 7,78 mil. euro)
Din cauza faptului că nu face eficient faza defensivă, Maxim (24 de ani) nu mai e titular la Stuttgart nici în mandatul lui Armin Veh, însă chiar și așa, pare mai valoros decât Bjarnason (26 de ani), care a schimbat cinci echipe în ultimii șase ani. Acum, islandezul e titular la Pescara, în liga secundă italiană, după o încercare nereușită de a evolua la Sampdoria, în Serie A. Maxim nu joacă în Bundesliga.

Aron Gunnarsson (Cardiff City, 2,64 mil. euro) – Mihai Pintilii (Al Hilal, 2,78 mil. euro)
După plecarea în Arabia Saudită, pentru „mai mult mălai”, așa cum s-a exprimat tatăl său, Pintilii a „pierdut” șansa de a rămâne în prim-planul fotbalului românesc, ba chiar al celui european, având în vedere că Steaua joacă an de an în cupele europene. În schimb, Gunnarsson e titular incontestabil la Cardiff, care are ca obiectiv revenirea în Premier League. Avantaj, din punct de vedere al vârstei, al experienței și al valorii, clar pentru islandez.


Sânmărtean și Sigurdsson sunt cei mai în formă jucători ai României, respectiv Islandei

Gylfi Sigurdsson (Swansea, 11,12 mil. euro) – Lucian Sânmărtean (Steaua București, 0,4 mil. euro)
După o experiență nereușită la Tottenham, acolo unde Andre Villas Boas și Tim Sherwood l-au folosit în bandă, Sigurdsson a revenit la Swansea, acolo unde Garry Monk l-a trimis din nou în centrul liniei mediene. Iar rezultatele au fost excelente: două goluri și șase pase decisive, devenind unul dintre cei mai buni jucători din Premier League. De partea cealaltă, Sânmărtean a demonstrat în acest sezon că rămâne un „magician”, un jucător de o importanță capitală pentru  Steaua și echipa națională. Meci egal, dar avantaj Islanda pe viitor, Sigurdsson având doar 25 de ani.

Emil Hallfredsson (Hellas Verona, 3.89 mil. euro) – Ovidiu Hoban (Hapoel Be”er Sheva, 1,1 mil. euro)
Cota băimăreanului de 32 de ani a scăzut după transferul în Israel. Deși a început să fie titular la echipa israeliană, Hoban pare a fi, valoric, în acest moment sub Hallfredsson, care nu s-a impus încă la Verona, dar care a prins deja 251 de minute la echipa italiană.

Jon Bodvarsson (Viking Stavanger, 0,33 mil. euro) – Alexandru Chipciu (Steaua, 4,4 mil. euro)
Un atacant masiv, de 1,90m, Bodvarsson este titular la Viking Stavanger, locul 10 în campionatul norvegian, pentru care a marcat 6 goluri și a dat 6 assist-uri în 28 de meciuri în acest sezon. La doar 22 de ani, Bodvarsson are o cotă cu peste 4 milioane de euro mai mică decât a lui Alex Chipciu, care are nouă pase decisive și cinci goluri pentru Steaua în 19 partide.

Kolbeinn Sigthorsson (Ajax, 5,56 mil. euro) – Raul Rusescu (Steaua – 3,34 mil. euro)
Islandezul de 24 de ani are deja 3 goluri în 9 meciuri pentru Ajax și continuă să aibă încrederea lui Frank de Boer. Rusescu a revenit la Steaua, după ce a fost asigurat de Unai Emery că nu are nicio șansă să evolueze la Sevilla și a marcat deja 3 goluri în 7 meciuri pentru Steaua. Avantaj pentru Sigthorsson în acest moment.

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Ar fi revenirea anului: „Barcelona a primit o șansă de aur”! Numele uriaș care poate semna în 2025
Ar fi revenirea anului: „Barcelona a primit o șansă de aur”! Numele uriaș care poate semna în 2025
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă şi-au dat demisia
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae…
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta:
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta: "Normal" |…
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite alimente
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite…
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
A fost Ilie Năstase cel mai talentat din istorie? Răspunsul tranşant al lui Ion Ţiriac!
A fost Ilie Năstase cel mai talentat din istorie? Răspunsul tranşant al lui Ion Ţiriac!
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×